Versiune in Romana English Version
EmRys EmRys EmRys
EmRys GalerieEmRysMuzicaEmRysSpiritualitateEmRysGeometrie sacraEmRysNumerologieEmRysCromatica EmRys

Spiritualitate

Descoperirea naturii noastre esentiale Descoperirea naturii...
EmRys
EmRys

Descoperirea naturii noastre esentiale



Cautarea naturii noastre esentiale catre interior este un proces comun si de prima importanta in toate religiile lumii. Chiar daca se folosesc cuvinte si notiuni diferite, specifice cadrului cultural si conforme cu doctrinele spirituale existente, toate religiile cauta acelasi lucru pornind din realitati conjuncturale diferite. In crestinism cuvintele "Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este" indica o directie de cautare a Dumnezeului din noi, realizarea unei fuziuni cu ceea ce suntem cu adevarat este numita "mantuire". In religiile orientale se numeste chiar "revelarea sinelui" sau "nirvana" care se compara simbolic vorbind cu dizolvarea picaturii ca identitate separata in oceanul Universal Divin, cu alte cuvinte descoperirea adevarului ca nu suntem separati ci suntem una cu Intregul.

Descoperirea naturii noastre esentiale
Este necesar sa cerem ajutor si calauzire Divina pentru aceasta explorare interioara. Cautarea si explorarea se poate incepe de la nivel mental. Cautam mai intai niste repere de ancorare mentala, aceste repere pot fi momentele din viata noastra in care "am gasit solutia" dupa o lunga cautare, sau in care ne-am simtit inspirati, sau in care am simtit ca s-a facut lumina in mintea noastra. Incercam sa ne amintim starea mintii noastre din acele momente si legam mentalul de aceste cateva repere ca o corabie ancorata ca sa nu poata devia. Mai exact adunam gandurile in jurul acestor amintiri a momentelor mentionate mai sus. Putem continua in sens de adancire in interiorul mintii noastre.

Pe masura ce reusim sa ne focalizam fara sa iesim dintre aceste ganduri de reper ajungem la o stare de constiinta pura, profunda, chiar fara nici un gand, in care realizam destul de clar ca gandurile noastre se formeaza undeva la periferia mentalului nostru din niste principii fundamentale care ne definesc. Aceste principii tin de fiinta noastra profunda, puternica si unica, daca ramanem in planul acestor ganduri esentiale, generatoare, putem controla usor lumea exterioara care se formeaza si se programeaza dupa aceste principii coordonatoare. Principiile dau nastere arborescent la mai multe ganduri aflate pe planuri inferioare si subordonate ramurilor din care au pornit. Orientarea noastra cotidiana catre planuri mentale superficiale face ca expansiunea arborescenta sa creasca si sa multiplice gandurile exponential, necontrolat, se produce o inflatie de ganduri lipsite de continut si putere. Vedem de aici, din profunzime, ca alunecarea catre gandurile zilnice contradictorii si superficiale ne seaca de putere, creand o lume doar a noastra, iluzorie si rupta de ceilalti.

Putem detecta, pe masura ce capatam experienta in aceste sondari interioare ale mintii, principiile negative care ne calauzesc. Odata ce le-am identificat le putem elimina cu ajutorul lui Dumnezeu. Patrunderea in interiorul mintii noastre poate continua la nesfarsit, gasim astfel o stare de eliminare a tuturor gandurilor, de constiinta pura, in care suntem plini de lumina, uniti profund cu Dumnezeu, descoperind astfel ceea ce suntem cu adevarat.

La nivelul profund al Mintii este posibila viziunea convergentei cuantumului spatiu-timp, extremele de orice fel se unifica, plus infint se uneste asimptotic cu minus infinit in origine, se realizeaza natura sferica a cuantumului spatiu-timp fiind posibil saltul in orice zona de spatiu si timp precum si viziunea globala asupra Totului. Libertatea de constiinta castigata in urma atingerii nivelelor esentiale ale Mintii face posibila deplasarea constiintei in Intregul Universal si de aici se poate avea vizunea partii prin intreg precum si plasarea constiintei intr-o zona partiala de unde se poate avea viziunea Intregului prin prisma partii.

Descoperirea naturii noastre esentiale
Cautarea noastra interioara o putem face si este chiar indicat sa o facem si la nivel afectiv, emotional. Cautam mai intai, ca si-n cazul precedent, momente din viata noastra in care am simtit emotii pozitive puternice, sentimente de iubire coplesitoare. Ne concentram atentia la nivelul pieptului si patrundem prin aceste momente de reper in inima noastra. Emotiile traite mai demult vom vedea ca se pot acum retrai cu aceeasi intensitate ca la inceput, chiar mai puternic. Daca patrundem mai mult in inima este ca si cum a gasi acolo un miez plin de emotii si sentimente frumoase, daca decojim si acest miez vom gasi un altul si mai intim, ne descoperim noi insine intr-un mod din ce in ce mai intim si profund.

Apare o inflorire, o deschidere a inimii prin care se poate patrunde. In timpul acestei penetrari a inimii putem folosi constiinta descoperita la nivel mental. Elementul masculin de la nivelul constiintei plin de forta si lumina, patrunde la nesfarsit in elementul feminin de la nivelul inimii, al emotiilor, producand stari de extaz incredibile. Din punctul focar descoperit in inima radiaza atunci Iubirea Universala in tot ce ne inconjoara, alchimizand lumea noastra, armonizand emotiile personalitatii noastre ca fiinta umana. Descoperim ca noi suntem de fapt acel centru focar, incredibil de pur si de intim, unit cu Inima Divina. Putem simti stari energetice puternice, fiori si vibratii continue, stari de orgasm la nivelul inimii si chiar la nivel mental. Energia poate fi simtita cum emana din mijlocul pieptului, cum se ridica si se imprastie in tot trupul ca o energie a creatiei care a format corpul fizic. Concomitent putem simti si o revarsare energetica a gratiei Divine ce coboara in valuri din crestetul capului.

Se traieste o stare in care sunt amalgamate senzatiile de Iubire si Dor indescriptibil cu senzatia de Lumina si Claritate a Constiintei. Acest amalgam de senzatii misterios si inefabil se resimte in corpul fizic in zona pieptului si a capului ca o proiectie, ca si cum noi am fi o oglinda a unei Realitati Superioare. Pe masura ce capacitatea de perceptie si deschiderea catre fiinta noastra profunda si reala, precum si catre Divinitate, creste, incepem sa simtim acest amalgam uimitor de senzatii in afara noastra, localizat deasupra crestetului capului, percepem Divinitatea profund unita cu ceea ce suntem noi la modul esential. Acest amalgam condensat este de fapt un miez al tuturor lucrurilor, este materia tainica, primordiala din care ne-a facut Dumnezeu, este gena care sta la baza intregii Creatii.

Realizam atunci ca o cunoastere completa, dincolo de ganduri, ca suntem indestructibili, eterni, una cu Divinitatea si din noi se revarsa, in Univers, Energiile Divine care transforma totul in Lumina si Iubire.

Data: 2013-03-29

Cuvinte cheie: religii, esential, separati, divin, dumnezeu, descoperire, intreg, cautare, viata, ajutor, adevar, reper, ocean, univers

 
EmRys
Creat de SaschArt
© 2013 EmRys Toate drepturile rezervate
EmRys EmRys EmRys EmRys
EmRys