Cauta
|
 |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Natura reala a sunetelor |
Am inceput sa ma intreb de ce imi este atat de greu sa accept realitatea si nici macar sa nu pot crede? Raspunsul este ca modul nostru conditionat de-a privi "realitatea" pune o piedica uriasa intre noi si Realitate. Vedeam totul prin conditionari, dintr-o perspectiva iluzorie formata de clisee mentale adanc impregnate care se repetau inconstient.
Am inceput sa duc o munca cu mine, o munca de stergere a acestui mod conditionat si iluzoriu de-a percepe "realitatea", o munca de deconditioanare de tot ce invatasem
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Efectul Lampa lui Aladin |
Suntem liberi cu adevarat, regasim complet Divinitatea pierduta cand stim cum e sa avem totul. Altfel, neimplinirile ne vor sabota, degeaba le refulam in subconstient, la momentul potrivit vor iesi la suprafata.
Implinirea instantanee a dorintelor nici nu ne proiecteaza intr-un viitor iluzoriu rapindu-ne trairea completa a momentului prezent. Aparenta contradictie intre trairea prezentului si dorinte
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Incredere |
ne va fi foarte usor ca dupa moarte sa intram in paradis, numai asa se poate.
Credinta bazata pe realitatea experimentata in acest moment nu produce tot felul de proiectii iluzorii, tot felul de experiente mistice nefondate, fara nici-o reverberatie in planul fizic care daca se repeta duc la blocarea in universuri paralele subiective in care se afla numai o persoana sau chiar la boli psihice
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Suntem fiinte eterne |
chiar ma miram ca este posibila aparitia bolilor si a suferintei. Simteam ca ei ma pot vindeca usor dar nu m-au vindecat complet si de la inceput pentru ca eu trebuia sa invat aceste lectii.
A treia seara am iesit intr-un alt plan existential dar eram dezorientat la inceput, nu stiam ce sa fac, la cine sa cer ajutor, am fost inspirat apoi sa-l chem pe Arhanghelul Rafael in ajutor, stiam ca este Ingerul vindecator, l-am chemat mai mult timp dupa nume dar fara efect, nu era de gasit. Dupa cateva ore am simtit ca ceva din mine
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Descoperirea naturii noastre esentiale |
necontrolat, se produce o inflatie de ganduri lipsite de continut si putere. Vedem de aici, din profunzime, ca alunecarea catre gandurile zilnice contradictorii si superficiale ne seaca de putere, creand o lume doar a noastra, iluzorie si rupta de ceilalti.
Putem detecta, pe masura ce capatam experienta in aceste sondari interioare ale mintii, principiile negative care ne calauzesc. Odata ce le-am identificat le putem elimina cu ajutorul lui Dumnezeu. Patrunderea in interiorul mintii noastre poate continua la nesfarsit
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Cine sunt eu? Eu sunt Calea, Adevarul si Viata! |
numai iubirea poate aduce fericire si implinire. Iubirea este una singura si eterna, din pacate oamenii au impartit-o in mod egotic in iubirea mea, iubirea ta, iubirea lui. Ne bazam pe egosimul nostru, pe ce definim ca fiind al nostru, construim o lume iluzorie in jur si nu vedem ca tot ce are un inceput are si un sfarsit. Intr-un univers in care nimic nu este permanent cum nu putem realiza faptul ca tot ce credem ca este al nostru va avea un sfarsit, cum uitam mereu acest adevar? Numai Iubirea catre tot ce exista, catre tot ce se manifesta
|
|
|  |
Categorie >>
Spiritualitate
|
Despre mine |
toate dorintele noastre, toate posesiunile si atasamentele nu fac decat sa ne opreasca sa vedem Minunea din noi, numai suferinta pierderilor ne poate face sa descoperim Sursa Totului daca nu renuntam de bunavoie, pretul pe care il avem de platit este simbolic si iluzoriu.
Am fost intrebat de unde stiu ca nu ma insel si ce anume imi da atata siguranta? Ca raspuns as folosi expresia "este clar ca lumina zilei" si chiar mult mai clar si Real, intr-adevar fara sa am inca aceasta perceptie in mod permanent
|
|
|  | |
|
|
Cele mai cautate cuvinte: emrys, age, strong, forma, right, geometrie sacra, art, spirit, lumi, cer, simbol, divin, univers, lumina, star, spiritual, creat, plan, rece, stare, sacra, mandala, culoare, astfel, universal, sine, aspect, alb, legatura, energie, mandale, timp, cerc, numar, viata, unifica, forme, astral, vietii, unic
|
|
|
|